Bărbat de 72 de ani din Stejari, reținut pentru încălcarea ordinului de protecție emis împotriva sa

Share

Polițiștii din Târgu Cărbunești au reținut un bărbat de 72 de ani, din comuna Stejari, după ce acesta a încălcat ordinul de protecție emis la 5 august 2025, care îi impunea să păstreze o distanță minimă față de soția sa, în vârstă de 69 de ani.

Alertarea forțelor de ordine s-a produs prin Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, care a semnalat apropierea bărbatului de locuința femeii. La fața locului, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Stoina au stabilit că acesta revenise la domiciliul de unde fusese evacuat, motivând că dorea să își schimbe hainele și să se împace cu soția.

După ce a părăsit locuința, bărbatul a fost depistat în satul Piscoiu și condus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. În cauză s-a deschis dosar penal pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție.

Ulterior, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În data de 9 august 2025, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Cărbunești a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Noutăți

Publicitate

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Mutari Mobila Bucuresti
    bijuterii si accesorii
    SEEFF x FIATA REU 2026

Stiri din Oltenia