Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat cercetat pentru trafic de persoane. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2013, bărbatul ar fi recrutat, prin inducere în eroare, folosind metoda „loverboy”, o tânără care avea 18 ani la momentul respectiv, în scopul exploatării sexuale.
Conform cercetărilor, după recrutare, suspectul ar fi determinat victima să practice prostituția în mai multe state europene, printre care Italia, Norvegia, Austria și Elveția. Activitatea de exploatare s-ar fi desfășurat pe parcursul a aproximativ nouă ani, perioadă în care bărbatul și-ar fi însușit banii obținuți de victimă.
În cadrul anchetei, la data de 6 martie, polițiștii au efectuat trei percheziții domiciliare în localitățile Rovinari, Fărcășești și Bâlteni. În urma acțiunilor au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă.
Bărbatul a fost reținut inițial pentru 24 de ore pentru trafic de persoane, iar sâmbătă instanța a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.



