Primăria Municipiului Craiova, împreună cu Societatea Piețe și Târguri Craiova, organizează vineri, 10 octombrie 2025, în Piața Centrală din Craiova, evenimentul dedicat Zilei Naționale a Produselor Agroalimentare Românești.
Manifestarea va include un spectacol muzical susținut de artiștii Constantin Enceanu, Lavinia Bîrsoghe, Cristian Bănățeanu, Liliana Popa, Manuela Motoc, Marius Măgureanu, Aneta Șișu și Liviu Dică, alături de ansamblul Secției Folclor „Maria Tănase” din cadrul Teatrului pentru Tineret și Copii Craiova.
Potrivit organizatorilor, atmosfera va fi una de sărbătoare, dedicată promovării tradițiilor românești și a produselor locale autentice. Vizitatorii vor putea găsi produse hand-made, miere naturală, halva și dulciuri tradiționale, lavandă și produse naturiste, preparate tradiționale din carne, pâine în țeț și alte bunătăți locale.
Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Craiova și al Societății Piețe și Târguri Craiova, în parteneriat cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Direcția pentru Agricultură Județeană Dolj, AAPR, Opera Română Craiova și Teatrul Colibri.


