Primăria Rovinari a anunțat demararea lucrărilor de reabilitare energetică a Spitalului Orășenesc „Sfântul Ștefan”, proiect finanțat din fonduri europene, în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021–2027.
Contractul de lucrări, semnat la data de 30 iulie 2025, are o valoare de 14.949.702,41 lei (fără TVA) și este derulat de Asocierea RDD Cons SRL – Elafancons SRL – Ulvilancons Imob SRL, selectată în urma procedurii de achiziție publică organizate de Primăria Rovinari.
Potrivit autorităților locale, lucrările sunt în plină desfășurare, vizând în prezent anvelopa clădirii.
Proiectul, intitulat „Reabilitarea energetică a Spitalului Orășenesc Sfântul Ștefan Rovinari” (cod SMIS 318478), are o valoare totală de 22.068.315,62 lei, din care 16.668.631,42 lei reprezintă cofinanțarea asigurată de Uniunea Europeană.
Scopul investiției este creșterea eficienței energetice a clădirii și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin diminuarea consumului de energie primară și utilizarea surselor regenerabile. Proiectul va contribui atât la îmbunătățirea condițiilor de lucru pentru personalul medical, cât și la creșterea confortului pacienților.
Totodată, Primăria Rovinari a anunțat semnarea contractului de proiectare și execuție pentru Parcul Fotovoltaic al Orașului Rovinari, în valoare de 2.007.366,20 lei (fără TVA).
Lucrările vor fi realizate de Asocierea Voltreg Electrosservice SRL și Electroconstrucția Elco Târgu-Jiu SA, care se va ocupa atât de documentația tehnică necesară autorizării, cât și de execuția propriu-zisă a centralei fotovoltaice.
Instalația va include 888 de panouri solare, cu o putere totală de 523,92 kW (curent continuu), iar invertoarele vor totaliza 450 kW. Energia produsă, estimată la 656,10 MWh anual, va acoperi cel puțin 95% din consumul propriu de energie electrică al orașului, contribuind la reducerea cheltuielilor bugetare.
Proiectul „Construire parc fotovoltaic pentru consum propriu Oraș Rovinari” (cod SMIS 315218) este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și are o valoare totală de 3.407.075,57 lei, din care 2.890.066,33 lei reprezintă finanțare nerambursabilă.


