Primăria Orașului Rovinari, în parteneriat cu Servicii Publice Locale Rovinari SRL, organizează duminică, 12 octombrie 2025, evenimentul „Ziua Recoltei”, care va avea loc în Piața Agroalimentară din Rovinari.
Programul include un spectacol susținut de Ansamblul Jiulețul Rovinari, ce va începe la ora 11:00, potrivit organizatorilor.
Evenimentul are ca scop promovarea tradițiilor locale și valorificarea producției agricole de sezon, reunind producători și locuitori ai comunității într-o zi dedicată toamnei și recoltelor.


