Cseke Attila: Peste 700 de primării nu vor fi afectate de reducerea de personal. Decizia finală va fi luată în coaliție

Share

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a declarat luni, la Cluj, că peste 700 de unități administrativ-teritoriale (UAT-uri) nu vor fi vizate de eventualele reduceri de personal, întrucât primarii acestora au demonstrat eficiență în gestionarea resursei umane.

„Dintre cele două variante de lucru analizate, noi am spus că preferăm varianta care permite aplicarea diferențiată a reducerilor de personal. Printr-o reducere de personal de 30–34%, care înseamnă o reducere efectivă de 10% pe posturi ocupate, putem adapta măsurile în funcție de fiecare primărie. Acolo unde primarii au fost mai eficienți în gestiunea resursei umane, nu va fi necesară reducerea de personal. Sunt peste 700 de astfel de UAT-uri din cele 3.228”, a explicat ministrul.

Cseke Attila a precizat că, în celelalte administrații locale, acolo unde organigramele sunt aproape complet ocupate, eficientizarea va presupune unele reduceri de posturi, dar în proporții diferite.

Ministrul a adăugat că decizia finală privind modul de aplicare a reducerilor va fi luată marți, în ședința de coaliție de guvernare, subliniind că nu poate anticipa rezultatul discuțiilor.

Noutăți

Publicitate

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Mutari Mobila Bucuresti
    bijuterii si accesorii

Stiri din Oltenia