Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia trebuie renegociat cu Comisia Europeană. Accesarea fondurilor de modernizare, estimată pentru toamna 2026

Share

Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia (CEO) va trebui renegociat cu Comisia Europeană, iar autoritățile române vizează obținerea unei aprobări în vara anului 2026, astfel încât compania să poată accesa fonduri din Fondul de Modernizare în sesiunea programată pentru toamnă, a declarat sâmbătă Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Declarația a fost făcută în cadrul conferinței „Provocări concurențiale în sectorul construcțiilor”, organizată împreună cu Federația Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC).

„Complexul Energetic Oltenia are un plan de restructurare de care nu s-a putut ține, și din vina sa, dar și din cauza contextului internațional: creșterea prețurilor la turbinele pe gaz și lipsa ofertanților la licitații au blocat proiectele”, a explicat Chirițoiu.

Potrivit acestuia, negocierile se vor purta cu două structuri europene distincte:

  • SG RECOVER din cadrul Comisiei Europene, responsabil pentru PNRR, cu accent pe țintele de decarbonare,
  • Direcția Generală Concurență (DG Competition), care se ocupă de ajutoarele de stat și viabilitatea economică a companiilor.

Chirițoiu a subliniat că DG Competition analizează dacă ajutorul de stat este proporțional și minim necesar, astfel încât compania să devină viabilă, indiferent de sursa de energie (cărbune, gaz sau regenerabile):

„Scopul restructurării nu e închiderea CEO, ci transformarea sa într-o companie funcțională și sustenabilă.”

PNRR se încheie, dar monitorizarea continuă

Oficialul a atras atenția că, deși PNRR se încheie în iunie 2026, angajamentele asumate în cadrul acestuia trebuie respectate în continuare, fiind necesar un mecanism post-PNRR de monitorizare.

Prioritate pentru Consiliul Concurenței

Renegocierea planului CEO reprezintă o prioritate majoră pentru Consiliul Concurenței, în condițiile în care sesiunea de toamnă a Fondului de Modernizare este esențială pentru atragerea de finanțare.

De asemenea, autoritatea de concurență monitorizează și alte planuri de restructurare, inclusiv cele în curs de implementare, cum ar fi:

  • TAROM, aflat într-un proces de redresare,
  • CFR Marfă, aflată în lichidare, a cărei activitate urmează să fie preluată de noua companie Carpatica.

Noutăți

Publicitate

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Mutari Mobila Bucuresti
    bijuterii si accesorii

Stiri din Oltenia