duminică, 20 aprilie, 2025

Apariții frecvente ale urșilor în câteva localități din Gorj. Jandarmii au intervenit pentru protejarea populației!

Noutati

Jandarmii din județul Gorj au fost sesizați în ultima perioadă cu privire la prezența urșilor în apropierea unor zone locuite din localitățile Bumbești Jiu, Arcani, Runcu și Baia de Fier.

„Jandarmii gorjeni s-au deplasat atât pe timpul zilei, cât și al nopții în zonele semnalate, pentru a lua măsuri de protecție a cetățenilor și bunurilor. Au fost delimitate perimetre de siguranță și s-au folosit semnale acustice și vizuale pentru îndepărtarea urșilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Gorj, Alin Ivan. Intervențiile s-au desfășurat în conformitate cu OUG 81/2021, care prevede metode graduale de acțiune împotriva urșilor bruni în intravilanul localităților, începând cu metoda alungării.

După fiecare intervenție este întocmit un raport care este transmis Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Gorj.

Autoritățile le recomandă cetățenilor să nu se apropie de urși, să se retragă în siguranță și să apeleze imediat numărul de urgență 112 în cazul observării unui exemplar.

Potrivit datelor furnizate de APM Gorj, numărul urșilor din județ este de patru ori mai mare decât efectivul optim. Evaluarea realizată în 2024 indică prezența a 454 de exemplare, dintre care 145 de masculi, 102 femele, 78 de urși tineri și 116 pui, în condițiile în care populația optimă este estimată la 103 exemplare.

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!
Taxi Heathrow
mutari mobila
Clinica stomatologie Bucuresti

Comunicate de presa