miercuri, 19 februarie, 2025

Atenționare Cod Galben de Instabilitate Atmosferică în 14 Județe din România

Noutati

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis duminică o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile în zonele a 14 județe.

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 – 23:00, se vor înregistra perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, caracterizată prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Zonele afectate includ Oltenia, vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, precum și Carpații Meridionali și local în Carpații Occidentali.

De asemenea, cantitățile de apă vor fi semnificative, între 20 – 25 l/mp, iar izolat se pot acumula peste 40 l/mp.

Județele vizate de atenționare sunt: Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinți, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Brașov, Argeș, Prahova, Dâmbovița, Teleorman, Olt și Dolj.

În intervalul nopții de duminică spre luni, va ploua moderat cantitativ, aproximativ 15 l/mp, în sudul Munteniei și Dobrogei.

În București, în intervalul 12 mai, ora 12:00 – 13 mai, ora 9:00, se prognozează o răcire a vremii, cer înnorat și perioade cu averse, însoțite de descărcări electrice, cu posibilitatea acumulării de 10 – 15 l/mp de apă. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală între 35 – 45 km/h.

Temperatura maximă estimată va fi în jurul a 18 grade Celsius, iar cea minimă va coborî până la 9 grade Celsius.

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!
Taxi Heathrow
mutari mobila
Clinica stomatologie Bucuresti

Comunicate de presa