vineri, 8 noiembrie, 2024

Beat sau drogat la volan? Adio permis de conducere timp de 10 ani!

Noutati

Senatorul Robert Cazanciuc a anunțat că a depus un proiect legislativ cu mai multe propuneri, printre care interzicerea dreptului de a mai conduce timp de 10 ani, pentru cei prinși beți sau drogați la volan.

„Am depus, astăzi, așa cum am promis public, un proiect legislativ menit să prevină și să combată cu mai mare fermitate și eficiență traficul de droguri, care a luat o așa amploare în ultimul timp încât am ajuns să asistăm la din ce în ce mai multe drame în societatea noastră, inclusiv la tragedii pe șosele țării.

Sunt vizate mai multe legi care operează în domeniul combaterii traficului de droguri.

1. Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată.

2. Se vor majora pedepsele privind și finanțarea faptelor ce au legătură cu traficul și consumul de substanțe psihoactive.

3. Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate.

4. Folosirea minorilor în derularea de operațiuni cu substanțe psihoactive va fi o circumstanță agravantă în săvârșirea infracțiunilor privind traficul de doguri.

5. Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere pentru a evita tragedia de la 2 Mai, al cărei autor a refuzat, la 17 ani, să urmeze asistența de specialitate” – a transmis pe Facebook, senatorul PSD.

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!
Taxi Heathrow
mutari mobila
Clinica stomatologie Bucuresti

Comunicate de presa