joi, 18 aprilie, 2024

Centrul RenewAcad din Rovinari a pregătit deja 54 de cursanţi pentru a deveni specialişti în meserii verzi ale viitorului

Noutati

La Rovinari, în data de 14 martie 2024, a avut loc evenimentul de marcare a etapei intermediare pentru ținta de 100 de specialiști pregătiți prin cursuri de reconversie profesională și de adaptare la cerințele unei economii sustenabile în creștere, în centrul de pregătire înființat în cadrul Complexului Energetic Oltenia.

RenewAcad, finanțat de către OMV Petrom și implementat de către Fundația Șanse Egale, cu sprijinul RESS – Renewable Energy School of Skills, reprezintă un program de formare profesională menit să ofere angajaților din domeniul producerii de energie din combustibili fosili competențele necesare pentru a deveni specialiști în meserii verzi, în conformitate cu nevoile actuale ale industriei și cu trendurile globale de dezvoltare sustenabilă.

În cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, progresul este evident și impresionant, proiectul trecând rapid de 50% din target datorită interesului mare arătat prin supra-înscrierea cu până la 3 ori a celor care doresc să facă aceste cursuri. Datorită numărului mare de solicitări și interesului crescut, se are în vedere o posibilă organizare din Septembrie 2024 a unei noi sesiuni de instruire, pentru noi grupe de cursanți.

Până în prezent, un număr de 54 de persoane au parcurs cu succes cursurile de formare profesională. Dintre cei 54 de cursanți, 11 dintre aceștia au absolvit studii universitare, în timp ce restul au finalizat liceul sau au parcurs școli postliceale sau profesionale.

În ceea ce privește profilul ocupațional al cursanților, s-a remarcat prezența predominantă a lucrătorilor din domeniul electric: 16 electricieni, electricieni de întreținere și reparații sau cei implicați în exploatarea centralelor și stațiilor electrice. În plus, în grupul de cursanți, s-au regăsit și alte meserii, cum ar fi lăcătuși mecanici (12), operatori (8), conducători de formație (5), precum și specialiști în domenii variate ca ingineri, excavatori, programatori, dispeceri șef de tură combustibil, mașiniști sau șefi de atelier.

În acest context, evenimentul din 14 martie a marcat finalizarea celui de-al 4-lea curs de formare profesională din cadrul proiectului RenewAcad – Târgu Jiu, unde 100 de persoane din industria carboniferă se vor specializa în instalarea sistemelor fotovoltaice. Acest moment reprezintă o realizare deosebită pentru toți cei implicați.

La eveniment, au participat reprezentanți ai investitorilor în proiecte regenerabile din zonă, precum și autorități locale și regionale și membri ai comunității locale. Evenimentul a oferit, de asemenea, oportunități de interacțiune și networking, facilitând schimbul de idei și bune practici în domeniul tranziției către energii regenerabile.

Simona Dobre

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!

Comunicate de presa