Cod galben de ploi și vânt în Oltenia, începând de sâmbătă de la ora 10.00 până duminică la ora 12.00.
Instabilitate Atmosferică
Se anunță averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 50-60 km/h) şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantităţile de apă vor fi de 20-30 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în nordul Olteniei, de peste 50-60 l/mp.
(P)