Sâmbătă, 31 august 2024, comisarul Anghel Casian de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Vâlcea a fost prins în flagrant în timp ce primea mită în valoare de 2.000 de euro. Acțiunea a fost coordonată de Direcția Națională Anticorupție (DNA) – Serviciul Teritorial Pitești, în colaborare cu ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea.
Cmisarul Casian ar fi primit această sumă de la patronul unui restaurant din Horezu, pentru a nu aplica măsurile legale ce s-ar fi impus în urma unui control efectuat la respectiva unitate.
După prinderea în flagrant, comisarul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat Tribunalului Argeș cu propunerea de arestare preventivă. În prezent, acesta se află în arest la domiciliu.