sâmbătă, 13 aprilie, 2024

CONAF organizează în Târgu Jiu dezbaterea inaugurală a celei de-a doua serii a programului național ”Pactul Pentru Tineri”

Noutati

Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF)*, va organiza în data de 22 septembrie 2023, în amfiteatrul Universității Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, începând cu ora 10:00, prima dezbatere din cea de-a doua serie a programului național pentru reducerea abandonului școlar „Pactul Pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Educației, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și UNICEF, cu susținerea partenerului media principal Euronews România.

La dezbatere și-au confirmat participarea Ligia Deca – ministrul Educației, Natalia Intotero – ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Simona Bucura-Oprescu – ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Mihai Ghigiu – șeful cancelariei primului-ministru, Marcel Laurențiu Romanescu – primarul Municipiului Târgu Jiu, Cosmin Mihai Popescu – președintele Consiliului Județean Gorj, autorități locale, directori școli, profesori, elevi, părinți, specialiști din asistența socială, reprezentanți ai companiilor, etc.

La nivelul Uniunii Europene, România rămâne statul cu cele mai mari probleme în acest domeniu dintre toate țările membre: cea mai mare rată a abandonului școlar, cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii și cel mai mare număr de mame minore. Potrivit datelor Eurostat, în 2022, ponderea tinerilor români care au părăsit devreme sistemul de educație și formare a fost de 16%, pe când media Uniunii Europene a fost de 10%. Știm conform datelor INS, că există 16.500 mame sub 18 ani și dintre acestea, 700 sunt sub 15 ani. De asemenea, datele statistice relevă că disparităţile în ceea ce priveşte rata de părăsire timpurie a sistemelor de educaţie şi formare între zonele urbane şi cele rurale sunt semnificative, de la puţin peste 4% la peste 23%. Elevii expuşi riscului de abandon şcolar prezintă tendinţa să fie concentraţi în şcolile defavorizate din zonele rurale, care nu dispun de resurse şi de profesori experimentaţi. Conform Strategiei privind incluziunea socială și reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027, în România peste 3,2 milioane de persoane se aflau în deprivare materială severă în anul 2018, sărăcia fiind principala cauză de abandon școlar. Aceste statistici ar trebui să ridice un semnal de alarmă nu doar decidenților guvernamentali.

Cele șase dezbateri județene anterioare, organizate în Iași, Piatra Neamț, Botoșani, Bacău, Vaslui, Deva, au permis o mai bună înțelegere a specificului problemelor și s-au concretizat prin identificarea unui set de măsuri înglobat într-un raport tehnic, măsuri care pot sprijini combaterea, prevenirea și chiar reducerea abandonului școlar, fie că vorbim de măsuri normative, programe guvernamentale sau neguvernamentale.

Programul național ,,Pactul Pentru Tineri” dedicat problematicii reducerii abandonului școlar, fenomen care a atins cote alarmante în România la aproape un an de la lansare, înseamnă un demers vital către o societate mai bună. Înființarea comitetului interministerial pentru combaterea și prevenirea abandonului școlar, coordonat de șeful Cancelariei primului-ministru, este un prim pas semnificativ către construcția unei educații incluzive de calitate; dezbaterile publice din cadrul comisiei de învățământ din Camera Deputaților au oferit o platformă pentru vocea societății civile și a specialiștilor în educație; derularea campaniei Clasa M are un impact profund în conștientizarea problemelor mamelor minore și a provocărilor cu care se confruntă în ceea ce privește educația copiilor lor; modificarea Legii nr. 217/2023, care modifică Codul penal cu privire la actul sexual cu un minor; programul de acordare de burse pentru mamele minore, cu scopul de a le sprijini în continuarea educației; website-ul dedicat, www.pactulpentrutineri.ro, furnizează resurse și sprijin cadrelor didactice, elevilor,  părinților, și nu numai.

”Rezultatele tangibile ale primei etape a programului național «Pactul Pentru Tineri» trebuie să ne motiveze să depunem eforturi sporite în continuare, mai ales acum când România se află la o răscruce în care se intersectează multiple direcții și provocări. Ne confruntăm cu problematica mamelor minore  (suntem fruntași în clasamentul european dar nu în sensul bun), cu consumul de substanțe interzise (fenomen ce pare desprins parcă dintr-un film), ducem lipsă de personal calificat, în timp ce migrația forței de muncă calificată ia amploare. Până când? Până unde?

Vorbim încă prea puțin despre implicațiile și efectele secundare ale abandonului școlar, din diferite motive. Poate că atunci când vom înțelege că aceste efecte ale abandonului școlar afectează întreaga țară, întregul ecosistem, cu implicații economice, demografice sau chiar sociale, nu vom mai avea nevoie de campanii de conștientizare.

            Dezvoltarea unui mecanism eficient de monitorizare și avertizare, pentru identificarea copiilor care se află în afara sistemului de învățământ și intervenirea promptă în scopul reintegrării lor în școală, este imperios necesară.

            Abandonul școlar nu este doar o problemă a copiilor și a familiilor lor, ci o chestiune care afectează întreaga noastră societate, iar acesta este un prim pas pentru a face o schimbare reală.”– a declarat Cristina Chiriac, președintă CONAF.

Evenimentul va fi moderat de Adriana Stoian – jurnalist și realizatorul emisiunii Euro Educație la Euronews România. În calitate de speakeri vor mai participa la conferință: Cristina Chiriac – președintă CONAF, Cosmin Pigui – primar Peștișani, Roxana Mânzatu – secretar de stat coordonator al Departamentului pentru Evaluare Integrată și Monitorizarea Programelor Finanțate din Fonduri Publice și Europene, Florin Nicolăită – Comisar șefCentrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Craiova, Marcela Mrejeru – inspector școlar general Gorj, Ionuț Ciubotaru – Vicepreședinte pentru dezvoltarea afacerilor OMV, Hildegard Brandl – Lider al proiectului Antreprenorești – Adoptă un Sat și al Asociației Țara Faină, Vicepreședintă CONAF, Luminița Costache – Specialist educație UNICEF, Ania Nedelcu – Fundraising Manager World Vision România.

În prima serie ”Pactul Pentru Tineri” au fost peste 2.000 de participnți, 70 de speakeri, 40 de sesiuni de lucru interactive, 600 de cadre didactice implicate, precum și peste 1.000 de elevi și părinți.

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!

Comunicate de presa