Consiliul Județean Olt a predat încă 15 microbuze electrice destinate transportului școlar, în cadrul unui proiect finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu.
Proiectul are o valoare de aproape 15 milioane de lei și este finanțat prin programul dedicat îmbunătățirii calității aerului și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
Elevii din localitățile Osica de Sus, Tufeni, Scărișoara, Crâmpoia, Cilieni, Fălcoiu, Văleni, Brastavățu, Izbiceni, Rusănești, Tia Mare, Dăneasa, Mărunței, Dobrun și Curtișoara vor beneficia de transport școlar cu noile microbuze electrice.
Cele 15 microbuze se adaugă altor 20 achiziționate anterior pe fonduri europene, obiectivul declarat fiind modernizarea transportului școlar și îmbunătățirea condițiilor pentru elevii din județul Olt.
Președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu, a declarat că instituția va continua să acceseze fonduri europene și programe naționale pentru achiziția de microbuze școlare, în contextul în care o parte dintre vehiculele existente sunt învechite și necesită reparații frecvente.
Acesta a precizat că există și localități care nu au fost incluse în programele de finanțare, iar în astfel de cazuri achizițiile sunt realizate din bugetele proprii ale primăriilor, cu sprijin financiar din fondul de rezervă al Consiliului Județean.



