sâmbătă, 13 aprilie, 2024

Cuzin Toma a vizitat școala din comuna Osica de Sus recent renovată de Asociația BookLand

Noutati

Actorul oltean Cuzin Toma, ce s-a născut în Sprâncenata (Olt) și a crescut în Peștișani (Gorj), comuna din care face parte satul natal al marelui sculptor Constantin Brâncuși, Hobița, a acceptat invitația Asociației BookLand de a vizita Școala Gimnazială din comuna Osica de Sus (județul Olt) pe care aceasta a renovat-o recent împreună cu partenerii, comunitatea și autoritățile locale.

Întrucât starea clădirii școlii era deplorabilă – tavane maronii, podele vechi, uși rupte, calorifere ruginite, mobilier antic, toaleta plină de igrasie, curte din beton erodat, coș de fum înclinat și o centrală pe post de afumătoare, copiii își doreau enorm schimbarea, astfel că s-au implicat din plin: au asigurat prânzul muncitorilor, au sădit pomișori în fața școlii, au vopsit băncuțele, gardul și poarta școlii, au mutat mobilierul și au făcut curățenie generală în sălile de clasă.

Notă: În județul Olt, Asociația BookLand a mai renovat trei unități școlare amplasate în Dienci (în 2020), Topana (în 2021) și Făgețelu în anul 2022, anul acesta ajutând Școala Gimnazială din Leleasca să-și schimbe integral pardoseala.

Prin programul asociației de ”Renovare școli în mediul rural”, sub motto-ul Împreună CONSTRUIM oameni, 67 de școli din satele României s-au transformat în spații moderne în care, anual, 15.000 de copii merg cu plăcere să învețe. Iar anul acesta pe lista de renovare au fost adăugate încă 9 școli situate în ultimele 8 județe rămase neacoperite, astfel că, în fiecare județ al țării, BookLand va avea între 1 și 6 școli/grădinițe renovate în ultimii 3.5 ani. Asociația a reușit această performanță fără granturi europene, pur și simplu motivând autoritățile și comunitatea locală să se implice, dar și mobilizând sute de companii să contribuie cu bani sau materiale construcții (prin redirecționarea celor 20% din impozitul pe profit/venit conform Legii Sponsorizării nr. 32/1994). Astfel se vede puterea și determinarea mediului de afaceri privat în a schimba lucrurile în domeniul educației, iar asta într-un timp record și de zeci de ori mai eficient în ceea ce privește cheltuielile.

„«Când mă gândesc că unde fac eu practică acum nu arată așa…» , îmi răspunde un fost elev al Școlii Gimnaziale Osica de Sus, acum student la istorie, la câteva poze pe care i le-am trimis în urma renovării școlii. «Mai vreau o dată la gimnaziu!», a încheiat conversația în care l-am rugat să-mi trimită un material despre istoricul localității având în vedere că este autorul volumului «Istoria Comunei Osica de Sus», publicat în anul 2021. Nu putem spune decât: Mulțumim, BookLand!” – Mihaela Marin, Director Școala Gimnazială Osica de Sus.

Eu am fost învățat ca tot ce fac în viață să fac BINE. Iar când văd că și alții sunt puși pe fapte bune, nu pot să nu mă bucur, mai ales când scopul lor este unul nobil: acela de a asigura condiții mai bune de învățătură copiilor din mediul rural, renovându-le și dotându-le școlile. Așa că, atunci când Asociația BookLand m-a invitat să fac o vizită școlii tocmai renovate în comuna Osica de Sus, am acceptat cu drag! Asta și pentru că iubesc copiii și provin din mediul rural, care m-a format și pe care îl voi prețui mereu. Și nu numai cu vorbe, ci și cu fapte, căci de aceea duc cultura în satele românești prin Festivalul de Artă «Film în sat». Să văd o școală construită acum 127 ani de marele Spiru Haret atât de bine lucrată și echipată cu tot ce-i trebuie – efort la care au contribuit nu numai firmele mobilizate de BookLand, ci și întreaga comunitate locală, este o mare bucurie și un semn că suntem pe drumul cel bun. Eu nu doar sper, ci cred cu tărie acest lucru. Pentru că acești elevi care au vopsit gardul, porțile și băncutele, care au mutat mobilierul și au făcut curățenie cu mânuțele lor vor prețui spațiul în care își petrec cei mai frumoși și inocenți ani din viață! Iar dacă eu pot, ei pot, poți și tu!” – Cuzin Toma, Actor de film, teatru și televiziune & Organizator Festivalul de Artă ”Film în sat”.

Iată ce a reușit un trio care a funcționat perfect (Școala/Primăria + Echipa de muncitori + BookLand), susținut de peste 40 companii private care și-au dorit să asigure celor ~150 elevi o șansă reală la o educație de calitate, într-un timp record (4.5 luni)! Alături de această comunitate extraordinară am făcut o super-echipă! Am scos dușumelele și lambriurile vechi, am reparat pereții interiori și exteriori ai școlii, am turnat șape noi de beton, am înlocuit instalația electrică, am zugrăvit (și nu oricum, ci cu multă creativitate și culoare întru bucuria elevilor), am montat parchet-dale mochetă-gresie-faianță și obiecte sanitare noi în toalete, am înlocuit tavanul casetat, am schimbat caloriferele, am adus centrala termică nouă și coș de fum performant, am înlocuit acoperișul, am montat pavele și borduri și am construit un teren de sport. Iar la fiecare pas i-am avut alături pe elevii școlii, cei care se vor bucura de la o generație la alta de condițiile moderne create. Peste tot și-au pus amprenta, dragii de ei. Căci școala le aparține iar noi le-o predăm cu toată încrederea!”Mădălina Mocanu, Director Marketing & Comunicare Asociația BookLand.

Transformarea Școlii Gimnaziale Osica de Sus a fost posibilă în principal datorită Primăriei Osica de Sus care a susținut 68% din costul de manoperă, a cumpărat agregatul balastier, cheresteaua, ușa de acces în camera centralei, gardul metalic al terenului de sport și a betonat accesul în curtea din spatele școlii. Autorității locale i s-au alăturat companii care cred în tineri și într-o Românie mai bună prin educație: Bilka, Decathlon, Elis Pavaje, SolExpert Group, Savelectro, Radox, Instal Impex, Terra Gres, Holver, Leroy Merlin, Romprofix, Niko Auto Com, Raveli, RTH Proconstruct, Porta Doors, Sanotechnik, Romstal, Siniat, MaxBet, Brico Depôt, Panasonic România, Ferro România, Sipex, Masterplast, Metaltrans, Lexundros, Marvicon, Atip Design. Asociația BookLand le mulțumește și partenerilor loiali care susțin necondiționat întregul demers educațional: UniCredit Consumer Financing, Turbomecanica, Arkema, Titan Machinery România, Profi.

În România secolului 21, elevii din mediul rural sunt condamnați să învețe în spații insalubre care, de cele mai multe ori, le pun sănătatea sau chiar viața în pericol atât lor, cât și profesorilor. Iar acolo unde autoritățile nu pot sau nu vor să facă ceva în acest sens, norocul vine din partea Asociației BookLand care militează pentru dreptul la educație al copiilor renovându-le școlile. Și pentru că BookLand își dorește să vină cu un pachet complet de servicii educaționale (inclusiv metodă de predare și conținut), începând din această toamnă se va concentra și pe construcția primului Campus Preuniversitar Profesional Dual din mediul rural cu ciclurile primar-gimnazial-liceal-postliceal. Va asigura inclusiv profesorii care vor preda după un curriculum comparabil cu cel occidental. O școală 100% modernă (cu cantină, bibliotecă, laboratoare, ateliere de lucru, sală spectacole, facilități sportive, spații relaxare, livadă, dar și solar în care vor fi crescute propriile legume) pusă GRATUIT la dispoziția copiilor din satele și comunele României, asigurându-le la final un loc de muncă în cadrul companiilor cu care se vor derula programe de învățământ profesional dual.

Toți cei care le împărtășesc viziunea se pot alătura demersului Asociației BookLand completând Formularul 230, donând 2 euro lunar printr-un SMS cu cuvântul CONSTRUIM la 8845 sau achiziționând Șoricelul BookLand.

De 12 ani BookLand contribuie la sublinierea importanței educației & dezvoltării personale prin Întâlnirile BookLand Evolution care facilitează tinerilor dialogul cu varii personalități, prin Taberele Coolturale BookLand care le oferă un mix echilibrat de activități educaționale & distractive în mijlocul naturii, dar mai ales prin Renovarea & Dotarea școlilor, inițiativă care acordă copiilor defavorizați din mediul rural o șansă reală la o educație de calitate! Adio igrasie și mucegai, băncuțe rupte, uși/ferestre/pardoseli deteriorate, acoperișuri și tavane prin care plouă, curți pline de noroi, sobe în sălile de clasă și WC în spatele școlii! Cu 67 școli renovate și încă 9 în plan, Asociația BookLand se pregătește de cel mai amplu proiect educațional în mediul rural: primul Campus Preuniversitar în sistem Dual, inaugurabil în 2024, cu scopul de a forma specialiștii de care România are atâta nevoie în producție și servicii.

Comunicat furnizat de Asociația Bookland.

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!

Comunicate de presa