Curtea de Apel Brașov a pronunțat joi, 6 noiembrie 2025, sentința definitivă în dosarul în care manelistul Dani Mocanu a fost judecat pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. Artistul a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, însă nu a fost găsit de polițiști pentru punerea în aplicare a mandatului și a fost dat în urmărire națională.
Hotărârea definitivă vine după ce instanța a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, inculpatul Daniel Mocanu și partea civilă, în urma sentinței inițiale pronunțate de Tribunalul Argeș pe 14 martie 2025. Judecătorii au desființat în parte decizia anterioară și au rejudecat cazul.
Curtea de Apel Brașov a redus pedeapsa principală pentru infracțiunea de tentativă de omor de la 5 ani și 3 luni la 3 ani și 6 luni și a menținut pedeapsa de 9 luni închisoare pentru tulburarea ordinii publice. În final, prin contopirea acestor pedepse cu o condamnare anterioară, Dani Mocanu a primit o pedeapsă rezultantă de 4 ani de închisoare cu executare.
Un al doilea inculpat din dosar, Ionuț Nando Mocanu, a fost condamnat la șapte ani de închisoare. Nici acesta nu a fost găsit la domiciliu și a fost, de asemenea, dat în urmărire de autorități.
Cercetările în dosar au început în august 2022, după ce un bărbat a fost agresat într-o benzinărie din municipiul Pitești. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere l-au indicat pe Dani Mocanu printre agresori. Inițial, ancheta a vizat infracțiunea de tulburare a ordinii publice, însă în urma probelor medico-legale, procurorii au extins cercetările și pentru tentativă de omor.
La momentul intervenției poliției, niciuna dintre persoanele implicate nu se mai afla la fața locului, iar victima s-a prezentat ulterior la spital.


