n data de 14 ianuarie se împlinesc 89 de ani de la dispariția doctorului Ioan Cantacuzino. Născut la 25 noiembrie 1863, la București, Ioan Cantacuzino a fost un strălucit medic și cercetător al microbiologiei și imunologiei românești.
Doctor în medicină la Paris, în 1895, cu teza: „Recherches sur le mode de destruction du vibrion cholérique dans l’organisme” (Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism), profesor de Medicină Experimentală la Facultatea de Medicină a Universității din București în 1901, Director General al Serviciului Sanitar Român în 1907, doctorul Ioan Cantacuzino s-a impus ca o valoare absolută a științei dar și a societății românești. În anii Marelui Război (Războiul de Reîntregire Națională), doctorul Ioan Cantacuzino a coordonat campania de combatere a tifosului exantematic și a holerei. Lui îi datorăm inaugurarea în 1921 a Institutului de Seruri și Vaccinuri din București. Din 1925, a devenit membru al Academiei Române.
Doctorul Ioan Cantacuzino s-a implicat și în lupta politico-diplomatică pentru recunoașterea internațională a Marii Uniri și a României Mari. La 4 iunie 1920, doctorul Ioan Cantacuzino a semnat, la Palatul Micul Trianon de la Paris-Versailles, alături de Nicolae Titulescu, la 4 iunie 1920, Tratatul de Pace cu Ungaria care reglementa recunoașterea apartenenței Transilvaniei la România Mare.
Așadar, doctorul Ioan Cantacuzino rămâne un reper pentru știința, cercetarea și politica românească puse în slujba vieții și idealului național românesc!
