Titus Gârbea (1893-1998) s-a născut la București, la 22 septembrie 1893. A absolvit Liceul „Matei Basarab” din București și Școlala de Artilerie, Geniu și Marină din Constanța, unde a fost admis fără examen, după mărturia sa. S-a căsătorit cu o tânără fiică de boieri din Bengești, Gorj. A participat la cele două războaie mondiale.
Ca sublocotenent de artilerie, s-a distins în 1916, în luptele de la Gorj, la Câmpu Mare și la Podul de peste Jiu. În perioada campaniei din 1917, a făcut parte din Grupul de comandă din Brigada 15 artilerie din Divizia 15, comandată de generalul Paul Angelesci și a fost avansat la gradul de locotenent.
Ca locotenent, a fost trimis la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de către guvernul român, în calitate de observator. După proclamarea Unirii, este trimis la Paris cu toată documentația pe care se sprijinea pledoaria statului român la tratativele de pace.
La 25 noiembrie 1918, a pornit în fruntea soldaților săi din București, spre Alba Iulia. În acea seară, a ajuns la Azuga, apoi a trecut Carpații. La 29 noiembrie 1918, soldații românii au ajuns la Sibiu.
Acolo a luat legătura cu patrioții români, pregătind marșul spre Alba Iulia. A surprins entuziasmul celor 100 000 români care au plecat cu ce aveau spre Alba Iulia, de la propriile picioare, la căruțe, care cu boi, mașini sau chiar cu trenul.
A intrat în Alba Iulia chiar pe Poarta a treia a cetății, poarta cea mai frumoasă din Cetatea Alba Iulia, unde cândva Horea a fost închis în iarna 1784-1785 pentru anchetă și unde a stat până la execuție.
Titus Gârbea rememorează aspectul interior al Sălii Marii Uniri. Se numea Sala Cazinei și aici s-au discutat elementele cheie ale Unirii. Pe un podium, erau Gheorghe Pop de Băsești, Ștefan Cicio Pop și Vasile Goldiș. Pe mese, erau dosarele adeziunile românilor din fostele comitate austro-ungare.
În sală, erau agenți de legătură între cei din interior și poporul de afară. România își trăise visul de veacuri împlinit.
Titus Gârbea a plecat spre București, ajungând înaintea delegației ardelene oficiale care a prezentat actul Unirii. Titus Gârbea a primit de la Ionel Brătianu, premierul României misiunea dificilă de a porni la Paris cu două geamantane grele (care aveau documentația Unirii Basarabiei, Bucovinei și Marii Unirii de la Alba Iulia pentru delegația românească la Conferința Păcii de la Paris), un revolver, și un bilet la un vagon de tren de dormit, pentru a sprijini eforturile internaționale de recunoaștere a Marii Uniri în intervalul 1919-1920.
Titus Gârbea s-a căsătorit cu o tânără fiică de boieri din Bengești, Gorj, care i-a adus o zestre de 25 hectare de pământ. Familia Gârbea și-a construit aici o casă.
Colonelul Titus Gârbea a fost atașat militar la Berlin (1938-1940), atașat militar la Stockholm și Helsinki (1940-1943), șef al Detașamentului de legătură cu Grupul de Armate Sud (1942-1943), comandant al Brigăzii 18 Artilerie (1943-1944). Titus Gârbea fost înaintat în anul 1943 la gradul de general de brigadă (cu o stea).
Generalul Titus Gârbea avea să devină ulterior, în martie 1944, șeful Misiunii Militare Române la OKW, Comandamentul General al Wehrmachtului. Trecut în rezervă în 1944, a fost reactivat ăn 1945, comandând Corpul IV Artilerie în 1945 și 1946, păzind Tezaurul BNR depozitat în nordul Gorjului la Mânăstirea Tismana și în alte locații din apropiere.
„Am făcut primul şi al doilea război cu cele două campanii. Am participat şi la marea bătălie de la Mărăşeşti şi am avut fericirea să iau parte şi la măreaţa zi de la 1 Decembrie 1918, când s-a proclamat Marea Unire a Românilor”.
Așa evoca pe scurt viața sa. Generalul Titus Gârbea, un bucureștean care va deveni gorjean prin căsătorie. Dacă locotenent-colonelul Vasile Gagiu a fost primul ofițer care a intrat în Alba Iulia în fruntea unei unități militare, locotenentul Titus Gârbea a participat în Sala Marii Uniri la momentul stabilirii oficiale a Unirii. El trebuia să raporteze direct Premierului Ionel Brătianu.
Mărturia generalului Titus Gârbea oferită în 1993, la Radio România, când deja atinsese Centenarul este foarte valoroasă pentru istoria noastră.
Avea să plece dintre noi, în 24 decembrie 1998, la 80 de ani de la Marea Unire, eveniment la care a participat direct și pentru care a luptat ca militar și diplomat militar. A trăit 105 ani.
