duminică, 2 aprilie, 2023

În Dolj, criza de cadre didactice impune apelul la pensionari

Noutati

În Dolj, aproape 50 de posturi complete vor fi ocupate de cadre didactice care au împlinit vârsta de pensionare, aceștia solicitând continuarea activității didactice. 19 cadre didactice de la nivelul preșcolar și primar și 27 cadre didactice de la nivel gimnazial-liceal au solicitat să își continue activitatea și după împlinirea vârstei de pensionare. În ceea ce privește raportul rural-urban, 27 de cadre didactice au cerut să profeseze în Craiova, 2 cadre în Filiași și un cadru la Dăbuleni. 16 cadre didactice vor profesa în mediul rural.

ISJ Dolj afirmă: „Sunt 46 de cadre didactice care au cerut să rămână în activitate peste vârsta de pensionare. Cele mai multe cereri le avem de la învăţăori -18. Spre desoebire de anii anteriori, la învăţământul preşcolar avem o singură educatoare care cere prelungirea activităţii. De remarcat că mai mult de jumătate din cadrele didactice care vor să rămână la catedră, respectiv 27, predau la unităţi şcolare din Craiova. De asemenea, din oraşe mai avem două cereri de la Filiaşi şi una de la Dăbuleni. În rest, profesorii care vor catedra în loc de pensie sunt din mediul rural”.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Comunicate de presa