marți, 21 martie, 2023

Ne-a părăsit legenda Gianluca Vialli

Noutati

Gianluca Vialli a fost una din legendele fotbalului italian și mondial. Născut la 9 iulie 1964, Gianluca Vialli își leagă numele de succese memorabile ca victoria absolută cu Juventus în Champions League, Cupa Cupelor, Supercupa Europei cu Chelsea Londra sau succesul în Serie A cu Sampdoria Genova, Juventus Torino. Succese pe plan intern a avut și cu Chelsea Londra (antrenor-jucător): Cupa Angliei și Cupa Ligii Angliei.

A jucat aproape două decenii din 1980 până în 1999, a marcat 286 goluri în 500 meciuri (259 goluri în competiții de club, 16 goluri pentru naționala mare și 11 goluri pentru naționala de tineret a Italiei).

Despre Gianluca Vialli, un atacant de legendă se știe că a fost unicul jucător din fotbalul european care a fost campion și vicecampion în cele mai mari trei competiții europene de cluburi: Champions League, UEFA și Cupa Cupelor.

Din cauza unui cancer pancreatic, Gianluca Vialli a murit la 6 ianuarie 2023, la vârsta de 58 de ani. După moartea lui Maradona și Pele, moartea lui Vialli este una din marile lovituri pentru iubitorii fotbalului în câțiva ani. Dacă Pele a mai putut vedea naționala sa la un campionat mondial, precum cel din Qatar 2022, Vialli era dezamăgit că Italia ratase calificarea în barajul pentru CM Qatar 2022, eliminată de Macedonia de Nord în martie 2022.

- Advertisement -spot_img

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie

Comunicate de presa