Un număr de 182 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu au votat duminică, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, prin intermediul urnei mobile.
Potrivit acesteia, procesul electoral s-a desfășurat fără incidente în toate cele trei locații ale spitalului. Din secțiile de pe strada Progresului au votat 63 de pacienți, din cele de pe strada Tudor Vladimirescu – 81 de pacienți, iar de la Pasarelă – 38 de pacienți.
La Biroul Electoral Județean (BEJ) au fost depuse în total 193 de cereri de la pacienți care doreau să își exercite dreptul la vot. Dintre acestea, 11 persoane nu au putut vota: fie nu aveau carte de identitate, fie au fost externate sâmbătă sau în dimineața zilei de duminică.
La nivelul județului Gorj, BEJ a înregistrat aproximativ 1.230 de solicitări pentru urna mobilă, semn al unei implicări active din partea persoanelor care nu se pot deplasa la secțiile de votare.