„Alde nașu nu petrec Anu Nou, ei fac așa la București o sărbătoare de-i zîce așa ca la bulion” începea una din povestirile regretatului Amza Pellea când îl interpreta pe olteanul Nea Mărin Juvete din Băileștii Doljului.
Revelionul este o sărbătoare care a venit din Occident, pe filieră franceză, „reveiller” fiind verbul care se traduce „a trezi”.
Așadar, în noaptea de Anul Nou, oamenii petrec cu mâncare, băutură cu veselie, în cinstea Noului An. Există tradiția de a consuma produse tradiționale de porc (friptură, piftie, cârnați, mezeluri), salată boeuf, garnituri din linte, orez, la friptura de porc pentru a aduce bani. Se consumă pește și boabe de struguri. La miezul nopții, de regulă, se destupă șampanii, se fac zgomote (azi cu petarde, artificii, altă dată cu pocnete de bici). În unele zone, mai ales în Italia, se aruncă pe fereastră obiecte vechi, deci e cam periculos să te plimbi prin preajma caselor de unde cine știe ce îți poate ateriza în cap. Din contră, românii nu aruncă nimic în noaptea și nici în Ziua de Anul Nou pentru a nu risipi norocul. Se spune că în ziua de Anul Nou, trebuie ca un bărbat să calce pragul când se face o vizită.
Românii nu consumă carne de pui, fiindcă se spune că găinile sunt păsări scurmătoare care risipesc.
Și totuși, cum s-a ajuns ca să se meargă cu plugușorul în miezul iernii iar copiii să colinde de Anul Nou cu sorcove din crengi înflorite?
Inițial, romanii aveau 10 luni în calendar, Anul Nou începând cu luna lui Marte, Martie, când soldații agricultori (bonus miles bonusque colonus) se pregăteau să înceapă aratul apoi plecau în campanii militare în timp ce familiile semănau și purtau de grija recoltei până la întoarcerea militarilor pentru recoltat.
Pe malul drept al Tibrului, la Roma, la periferia orașului antic, spre sud-vest, se găsește și azi, Giannicolo unde se poate admira o superba panoramă a Romei inclusiv cu zona unde se află Columna lui Traian, lângă Altarul Patriei-Victorianul.
Azi, acolo tronează o mare statuie ecvestră a eroului italian Giuseppe Garibaldi. În Antichitate, se numea Mons Ianiculum și acolo era un altar al zeului Ianus, cel cu două fețe, una spre trecut și alta spre viitor. Lui i s-a dedicat luna Ianuarie, urmată de luna zeului Vulcan (Faur, Hefaistos), numită Făurar, când oamenii se pregăteau cu unelte noi sau reparate pentru ca în martie să înceapă lucrul.
Așadar, trecerea la calendarul de 12 luni, reformă făcută de Sosigene din Alexandria în timpul lui Caius Iulius Caesar (52-44 a.Chr.), în anul 46 a.Chr., a făcut ca Anul Nou să înceapă iarna dar cu obiceiuri de primăvară.
Obiceiul colindatului de Anul Nou a păstrat obiceiul legat de munca ogoarelor, dar nu imediat la începutul trudei ci un ritual cu mult premergător. Să nu uităm însă că porumbul vine în Europa în secolul al XVI-lea, iar europenii semănau grâu toamna, deci semințele erau în pământ, în germinare. Așadar, rememorând semănăturile de toamnă, tinerii colindă în cinstea a ceea ce se va semăna primăvara pentru ca roada să fie bogată.
Biserica Ortodoxă consideră că anul religios începe la 1 septembrie când Sfânta Cruce a fosr descoperită de Împărăteasa Elena la Ierusalim, pe colina Golgotei.
Evreii celebrau în trecut prima sărbătoare a anului cu ocazia Paștilor, adică a ieșirii din robia Egiptului, cândva.
Și totuși, cum de au ajuns creștinii să petreacă noaptea dintre ani? Boierii români au aflat moda în secolele XVIII-XIX fie de la tinerii pe care-i trimiteau la școli la Paris fie de la guvernantele și preparatorii francezi pe care îi aduceau la moșii pentru fiii și fiicele lor spre a fi educați.
Ion Creangă ne istorisește cum colindau copiii cu plugușorul în Moldova primei jumătăți a secolului XIX, dar că femeile pregăteau în seara de Anul Nou cozonacii și colacii pentru Biserică.
Domnii Țării Românești și Moldovei mergeau dimineața la Catedralele Domnești pentru a asista la Liturghia zilei de Sf. Vasile cel Mare.
În timpul lui Constantin Brâncoveanu exista obiceiul ca boierii din Divan (membrii Guvernului) să trimită înainte de Anul Nou semnul dregătoriei lor (pe care domnul îl dăduse cu un an înainte) la Domnie. Dacă în dimineața de Anul Nou, după Liturghie, boierii primeau acasă înapoi însemnul trimis sau altul nou, atunci ei mergeau la masa domnească unde închinau în sănătatea domnului, după ce acesta închinase anterior în deschiderea ospățului. Toasturile domnului și boierilor divăniți se salutau cu salve de tun. Boierii care nu își primeau însemnul se considerau demiși din funcție.
Așadar, sub influenșa negustorilor occidentali și românii au început să petreacă Noaptea Anului Nou, stând treji, adică făcând Revelionul.
Revelioanele se fac cu familia, în intimitatea casei, la restaurant cu prieteni și cunoscuți, fie ca petreceri organizate de către colegii de muncă (acestea predominau înainte de 1989, la cluburile unităților militare, întreprinderilor etc).
Televiziunile și radiourile oferă programe speciale. Politicienii au obiceiul ca în noaptea dintre ani, la ora 00.00 să lanseze mesaje pentru electorat, unele mai reușite, altele mai puțin reușite care devin motiv de bancuri politice.
Există petreceri în aer liber, chiar mega petreceri și concerte în marile orașe cu focuri de artificii la miezul nopții.
De regulă, cea mai ascultată piesă la miezul nopții de Revelion este „Happy New Year” a legendarei formații suedeze ABBA din anii 70 ai secolului XX.
