Domnia lui Cuza nu a fost una dintre cele mai pașnice. Știm deja că la 8 noiembrie 1860, „patentarii” adică deținătorii de autorizații se revoltă contra creșterii taxei de „patentă”. Revolta se stinge cu greu prin intervenția lui Gheorghe Magheru.
Reforma agrară refuzată de conservatorii premierului Barbu Catargiu inflamase spiritele în rândul țăranilor și soldaților, majoritatea țărani. Până la asasinarea lui Barbu Catargiu în 1862 (a fost asasinat din ordinul unor adepți ai reformei agrare extinse provenind se pare din anturajul lui Cuza, care a ordonat închiderea anchetei fără a se fi aflat vreodată vinovatul real și complicii săi), adversarul unei reforme cuprinzătoare, convulsiile au mocnit. În tabăra de la Florești-Prahova, s-au semnalat încercări de insubordonare, soldații țărani susținând că boierii nu îl lăsau pe Cuza să înceapă acordarea de pământ.
În plus, deputatul țăran Mircea Mălăieru din Fierbinți, cel care în ianuarie 1859, adusese 3000 de țărani la București ca să forțeze alegerea lui Cuza, în 1862, a adunat țăranii să îi aducă la București pentru a-i îndepărta pe adversarii lui Cuza.
La 2 mai 1864, Cuza dă o lovitură de stat, forțând rămânerea guvernului Kogplniceanu, demis de Adunare, dizolvând Adunarea și dând Statutul din 1864, care introducea corpul ponderator, Senatul. Între 1864 și 1865, se dau majoritatea reformelor lui Cuza.
În vara anului 1865, când deja Cuza îi nemulțumise pe liberali și pe conservatori, după demisia anterioară a lui Kogălniceanu, conjurații încearcă să provoace o răscoală a precupeților din București profitând că domnitorul era plecat la Bad-Ems la băi. Revolta a pornit din cauza costurilor mari ale taxelor de piață, precupeții fiind obligați să cumpere locuri pe tarabe speciale.
Revolta nu a reușit, autoritățile restabilind ușor ordinea, iar domnul revenind din străinătate.
Conspiratorii liberali și conservatori (Ion Brătianu, Nicolae Haralambie, frații Golești, CA Rosetti) au pus la cale detronarea în noaptea de 10/11 februarie 1866. Cuza era deja bolnav de inimă, iar Austria și Turcia recunoscuseră domnia pe timpul vieții lui Cuza. Cuza își adoptase cei doi copii avuți cu Maria Catargi-Obrenovici ceea ce i-a îngrijorat pe conspiratori. Cum Adunările Ad-Hoc precizaseră că trebuia adus un prinț străin, ei credeau că va fi greu dacă rămânea Cuza. Prințul străin ar fi făcut recunoașterea Unirii, definitivă.
Conspiratorii l-au convins pe șeful serviciilor secrete ale lui Cuza, Cezar Liebrecht, Inspectorul Telegrafului să treacă de partea lor și să lase o gardă de noapte ușor de cumpărat. În plus, a fost găsit un comandant al unei baterii de tunuri care să aducă aceste arme în apropierea Palatului (Casa Dinicu Golescu, unde azi de Palatul Regal, vis a vis de fostul CC al PCR, în Piața Revoluției pe Calea Victoriei). Astfel, Cuza a fost detronat, a semnat abdicarea și a fost condus în secret spre Predeal de către un commando al Armatei.
Așadar, domnia lui Cuza a fost una destul tumultuoasă: revolta de la Craiova, asasinarea lui Barbu Catargiu, în iunie 1862, revolta lui Mircea Mălăieru, revolta de la Florești, revolta de la București.
