Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Mehedinți, împreună cu echipe din Izvorul Bîrzii și Vânju Mare, au pus în executare marți șase mandate europene de arestare emise pe numele unor persoane urmărite la nivel internațional pentru comiterea de furturi în Austria.
În urma cooperării polițienești internaționale, autoritățile austriece au transmis informații care au condus la localizarea și reținerea celor șase bărbați, cu vârste cuprinse între 24 și 36 de ani. Aceștia sunt cercetați pentru implicarea într-o serie de infracțiuni de furt, prejudiciul total estimat fiind de aproximativ 400.000 de euro.


