miercuri, 22 mai, 2024

Sprijin pentru copiii instituționalizați oferit de ELLY Surcel-Beauty Center

Noutati

Elly Surcel, fondatoarea ELLY Surcel-Beauty Center din Târgu-Jiu și președinta PADIR Gorj – Patronatul Antreprenorilor Din Industria Infrumusețării, s-a implicat într-un proiect umanitar deosebit de important. Împreună cu familia sa, Elly Surcel va aduce zâmbetul pe fețele copiilor instituționalizați de la centrul din Târgu-Cărbunești.

Elly Surcel este o persoană activă și implicată în proiecte care au ca scop ajutarea comunității. În acest sens, ea a devenit și ambasadoare a programului „Vreau sa fiu profesionist!”, o inițiativă care își propune să promoveze meseriile în rândul copiilor proveniți din medii defavorizate. Astfel, prin intermediul acestui program, Elly Surcel îi încurajează pe copiii din centrele de plasament să urmeze cursuri de înfrumusețare.

„Eu, împreună cu soțul meu, Laurentiu Surcel, ne ocupăm de mult timp cu aceste acțiuni umanitare. Am ajutat în multe cazuri de acest gen atunci când am auzit că este nevoie. Nu am dorit ca aceste fapte să fie cunoscute, deoarece tot ce am făcut, am făcut din suflet și din dragoste pentru semenii noștri aflați în impas. Ne dorim să ajutăm și să ne alăturăm în majoritatea proiectelor de acest gen. Nu am strâns bani de la nimeni pentru asta. Știu că putem fi noi un exemplu pentru alți oameni, însă considerăm că cine vrea să dăruiască și să ajute o poate face din propria inițiativă, nu pentru simplul fapt că a văzut că ajută altcineva. În viața noastră am avut multe hopuri pe care le-am trecut cu bine, iar un ajutor nesperat a venit atunci când și noi aveam nevoie. Consider că orice faptă bună pe care o facem ajunge în univers, la Dumnezeu, iar atunci când și noi avem nevoie de ajutor, ajutorul pe care l-am făcut se va întoarce înzecit la noi. Așa funcționează, din punctul meu de vedere. Noi, ca și oameni, suntem interconectați, și tot ce facem se întoarce la noi precum un bumerang. Dacă facem bine, primim bine… la fel este și atunci când facem rău. Dacă noi, ca și oameni, am fi mai atenți la ce se întâmplă în jurul nostru și am încerca să ne ajutăm mai mult unii pe alții, viața noastră ar fi mult mai frumoasă. Toate se întâmplă cu un scop. De această dată, ne-am dorit să ne ocupăm de masa de Paște a copiilor din Centrul de plasament, însă vom continua să îi ajutăm atât cât putem și pe viitor. Mi-aș dori din suflet ca mulți dintre acești copii să urmeze cursuri pentru serviciile de înfrumusețare. Mă voi ocupa în curând și de acest aspect. Ne bucurăm de fiecare dată atunci când putem să ajutăm în astfel de cazuri. Efectiv simți că plutești, toate greutățile vieții dispar ca prin minune. Sunt lucruri pe care nu poți să le explici în cuvinte. Doar le simți. În această acțiune umanitară am implicat și pe cei doi copii ai noștri. Ei vor face la rândul lor ceea ce au văzut la noi pentru că aceste lucruri li se vor părea absolut normale”, a transmis Elly Surcel.

Ne bucurăm să vedem că există oameni ca Elly Surcel care se implică atât de mult în comunitate și care fac tot posibilul pentru a aduce zâmbetul pe fețele copiilor. Sperăm ca exemplele lor să fie urmate și de alte persoane și să ajutăm astfel la construirea unei societăți mai bune și mai solidare.

(P)

Alte articole

- Publicitate -

Farmaciile Dr.Max

Ortodont
Servicii deratizare, Dezinsectie, Dezinfectie
ITexclusiv.ro

Vadrexim - Anvelope de calitate!

Comunicate de presa